Erau niste vorbe legate de mutzi:”mutu tace si face”, “mutu f..e pamantu”” dar in cazul de fata, vorba e “Mutu, sarac lipit pamantu””. A se citi Adrian Mutu.
In autobuzul ce duce de la aerogara Otopeni la avionul cu destinatia Roma, sotia imi atrage atentia ca stau in picioare langa nimeni altul decat Adrian Mutu. Ma intorc, va niste ochelari de prost gust cat toata fatza, alunita de pe obraz, o geaca de piele maronie si recunosc personajul desi nu l-am mai vazut de cativa ani, nici macar la TV. Cool, Mutu zboara la Roma, impreuna cu parintii lui.
La cateva randuri in spatele nostru, familia Mutu ocupa 3 scaune, cu Adrian la ferestra. Inclin din cap, din respect si politetze pentru realizarile ca si sportiv. Raspunde si el, parintii imi zambesc si cred ca sunt multumiti ca nu se baga nimeni in seama cu autografe, si ii lasa sa isi vada de ale lor. Stau si ma gandesc, Mutu, baiatul ala care facea cateva milioane de euro pe an, zboara cu Tarom la clasa economic. Imi amintesc ceva de un ceas de 30.000 Euro, de un telefon de 5.000 si tot felul de haine de mii de euro pe care baiatul asta le cumpara fara nici o jena.
Stateam si ma intrebam, oare chiar asa de rau sa fii ajuns? Mai rau de atat, si sa va spun de ce.
La business class, liniste si pace, 2 locuri ocupate (preturi tipic Tarom, de 4 ori mai mari ca la economic ). Se ridica Mutu de pe scanul de la clasa econimic si vine sa vorbeasca cu stewardesa care era la business class, intreaba daca e vreun scan liber, gesticuleaza ceva spre unul din locurile din dreapta avionului, dupa care stewardesa dispare in cabina capitanului si se intoarce dupa nici jumate de minut, cu zambetul pe buze, “nici o problema, va rog luati loc”.
Nu sunt multumit de chestia asta, si sunt pregatit sa ma duc sa ii intreb daca ar putea si doamna cu copilul de cateva luni sa mearga la business class, sau oricine altcineva daca oricum sunt locuri libere acolo. Sotia ma opreste, iar eu nu ripostez prea mult pentru ca mi-am adus aminte ca sunt in vacanta spre Italia, si apoi spre inpoi in Canada iar nesimtitii de la Tarom o sa dispara in 2 ore, pentru cativa ani.
Doua concluzii am tras:
1. Mutu, n’are bani, dar inca stie sa fac blatu’
2. Tarom e de tot cacatu’ ca face asa ceva in fata a 100 de calatori
West is best! Ma bucur ca am ajuns “acasa” in Vancouver departe de nebunia din cealalta “acasa”.
N-as incrimina tot Taromul.Dar, nota zero la conduita, la atitudine, pentru angajata de la Tarom! Pentru inchinaciunea ei in fatza unei “vedete” si lipsa de delicatete si omenie vis-a-vis de mama si copil!
In extenso,vorba romanului:
A fi domn /doamna e-o intamplare
A fi OM e lucru mare!
Daca bun-simt nu e , nimic nu e!Fara aceasta insusire, faima, averea, frumusetea fizica, nu valoreza nimic, suntem saraci lipiti pamantului.Cred ca asta ai vrut sa spui, canadianule!
Hai noroc!
Valeriu, problema la Tarom, si la orice alta firma, pleaca de la varf si ajunge pana la nivelul cel mai de jos. Daca nu exista reguli si disciplina, plecand de la managementul care ar trebui sa instruiasca tot ce e sub ei ca ierarhie, toti din lant vor face ce vor