Desi am plecat din tara scarbit de ce se intampla pe acolo din mai toate aspectele politice, sociale sau umanitare, am macar bunul simt sa nu vorbesc urat despre tara natala si oamenii printre care am crescut, desi nu m-as mai intoarce sa traiesc in Romania. Traind printre chinezi, indieni, filipinezi, nemti, canadieni, americani si alte natii, am (fost) invatat sa nu mai pun toti oamenii in aceeasi “galeata”, de exemplu “toti indienii miros a mancare”, “chinezii is nepoliticosi”, etc. Intr-un final totul se rezuma la individ, indiferent de nationalitatea sa. Daca majoritatea natiei face ceva comun, asta nu inseamna ca toti fac acelasi lucru.
Defapt, de multe ori am vorbit despre frumusetea locurilor natale si a Romaniei in general, am scos in evidenta de multe ori romani care au influentat zona si am vorbit cu drag despre familie, prieteni si oamenii de suflet de acolo. Am facut lobby pentru turismul rural, am laudat mancarea plina de savoare, oamenii calzi si peisajele minunate in care mi-am petrecut adolescenta.
Asa de mult am vorbit de bine despre tarisoara Romania, incat un coleg de serviciu care a planuit o vacanta in Europa, si-a facut cateva zile loc si de Romania. Zilele trecuta s-a intors din calatorie si, la prima intalnire cu el mi-a impartasit impresia despre Romania (raportat la Bucuresti, Brasov si ceva parte rurala): “Your country is indeed beautiful. Too bad callousness and rudeness rules in that place”.
No comments. Am zambit si a trebuit sa tac. Pacat ca vazand lucrurile de aici, dintr-o alta lume, tind sa ii dau dreptate. Oare o sa se schimbe ceva in felul cum ii respectam pe cei din jur, cum ne purtam in societate? Sper, desi nu mai cred, dar asta ramane pentru mine. Pentru cei care ma intreaba despre romani, numai de bine voi povesti.
